Beckett’s

Pentru scopurile urmărite în sinteza de faţă , se cuvine să adoptăm cronologia interioară a demonstraţiei proustine , examinând mai întâi acel monstru bicefal al mântuirii şi damnării care este Timpul.// Ca scriitor, nu e nici pe departe liber să desprindă efectul de cauza. Va trebui , de pildă, să stăvilească(să desfigureze) dorinţa limpede a subiectului de a se proiecta pe sine, prin relieful comic al trăsăturilor. Îi va fi cu neputiinta să pregătească sutele de măşti ce aparţin cu deplin temei obiectelor supuse examinării sale celei mai reci. Va accepta cu regret să folosească rigla şi compasul- instrumente sacre ale geometriei literare.// Făpturile lui Proust sunt aşadar victime ale Timpului – deopotrivă condiţie predominantă şi circumstanţă a existenţei lor; victime în sensul în care sunt victime organismele primitive,
conştiente doar de prezenţa a două dimensiuni şi confruntate brusc cu misterul înălţimii: victime şi totodată prizoniere. Căci din temniţa orelor şi a zilelor nu există scăpare, Şi nici din cea a zilei de maine sau a zilei de ieri. Şi nu există, fiindcă ziua de ieri ne deformează sau e deformată de noi. Modul verbului e total lipsit de importantă aici. Deformarea are loc oricum. Ziua de ieri nu e un jalon pe care-l lăsăm în urmă noastră, ci un moment pe calea bătută a anilor, parte integrantă din noi înşine, un reper aflat în adâncul nostru apăsător şi primejdios. // Aspiraţiile zilei de ieri erau valabile pentru eul nostru de ieri, nu pentru cel de azi.//Ca instrument de evocare, memoria voluntară e lipsită de orice valoaresi ne oferă o imagine tot atât de îndepărtată de realitate pe cât e mitul produs de imaginaţia noastră ori caricatura oferită de percepţia directă. Există o singură impresie reală şi un singur mod de evocare adecvat. Asupra nici unuia
însă nu avem nici cea mai mică putere. //